Comunicate de presă
Află cum se construiește o rețea electrică (III)
Trecem la următoarea etapă! V-am povestit despre proiectare, construcție și, în sfârșit, am ajuns la primirea lucrărilor.
Să intrăm în poveste, sunteți aici? După finisarea lucrărilor Antreprenorul anunță beneficiarul (cine nu reușește să intre în poveste, vedeți articolele precedente, sunt calde încă și vă așteaptă. P. S. au și imagini :D). Așadar, Antreprenorul își termină treaba și solicită ieșirea în teren a unei comisii din partea „RED-Nord” S.A. Comisia va verifica minuțios lucrările înfăptuite.
Reprezentanții Serviciului Investiții și Construcții, specialiștii noștri, se deplasează la locul faptei și verifică în teren calitatea, cantitatea și volumul lucrărilor. Inginerul STP (Serviciu Tehnic de Producere) se ocupă de măsurarea liniilor cu aparatul GPS (aici nu mai e nevoie de descifrare, nu?). Aceste măsurări se fac pentru a asigura precizia de amplasare a liniilor electrice, pentru că toate lucrările se fac doar în strictă conformitate cu proiectul de (re)construcție. În virtutea acestui fapt, dacă sunt depistate neconformități și neajunsuri, antreprenorul este obligat să le înlăture într-un termen strict stabilit.
Ce vrem, de fapt, să vă spunem! Nu e deloc simplu precum pare și noi nu intenționăm să ne lăudăm cu asta. Doar vrem să vă asigurăm că tot ce se face în construcția rețelelor electrice e verificat până la milimetru. O rețea electrică are termenul de exploatare de cel puțin 30 de ani și verificările pe care le face echipa S.A. „RED-Nord” trebuie să confirme că acest termen va fi asigurat de calitatea lucrărilor.
Să nu credeți că e totul perfect din prima! Verificările și ajustările se fac până se ajunge la varianta cea mai bună a rețelei. Scopul nostru este să vă știm protejați. Securitatea este primordială în tot ce facem, iată de ce investim cu dedicare în rețele care vor sluji în siguranță consumatorului nostru, pe care noi ni-l dorim… Știți voi! LUMINOS!