Comunicate de presă
Echipele S.A RED-Nord, purced în fiecare an la tăieri sau curățări ale crengilor astfel încât să ofere siguranță în jurul conductoarelor electrice
Primăvara este perioada de curățare a pomilor. Noi nu suntem pomicultori dar, curățarea copacilor plantați nepotrivit în coridorul de siguranță al rețelelor electrice în zona adiacentă liniilor electrice aeriene este necesară și obligatorie pentru a preveni incidentele (electrocutări, incendii) și avariile în instalațiile de distribuție a energiei electrice.
Dacă luăm în considerare că sub acțiunea vântului copacul poate fi rupt sau răsturnat peste rețelele electrice, atunci locul potrivit trebuie ales astfel încât să se prevină contactul cu conductoarele rețelei electrice. Atunci când nu respectăm aceste condiții trebuie să fim constienți de pericolele la care ne expunem.
Sub liniile electrice aeriene nu se plantează copaci ce la maturitate depășesc 5m înălțime !!!
Pentru a limita aceste pericole în ipoteza în care copacii sunt plantați în apropierea retelelor electrice, echipele din toate raioanele Zonei de Nord a Republicii Moldova, purced în fiecare an la tăieri sau curățări ale crengilor astfel încât să asigure cei 1-3 metri de coridor de siguranță în jurul conductoarelor electrice.