Comunicate de presă
Ajustarea utilajului sistemului de compensare a curenților capacitivi de punere la pămînt
Dacă e să mai dăm din casă și să vă povestim despre frumoasele și fructuoasele realizări din acest an, atunci vă aducem la cunoștință că S.A. ”RED-Nord” a efectuat lucrări de montare, verificare și ajustare a utilajului sistemului de compensare a curenților capacitivi de punere la pămînt în rețelele electrice de distribuție (RED) 10 kV. Ne bucurăm de utilaj de tip nou automatizat, cu funcția de reglare și compensare în rezonanță.
Există o serie de avantaje în urma înlocuirii sistemului de compensare a curenților capacitivi:
- Compensarea automată exclude necesitatea verificării prin calcule de regim a valorii de ajustare în cazul modificărilor avariate sau planificate a schemei de alimentare RED 10 kV;
- Intervenția personalului operativ la ajustarea sistemului de compensare a devenit necesară doar în cazul schimbărilor majore a schemei de alimentare în RED 10 kV;
- Se crează condiții mai favorabile pentru lucrul limitatoarelor de supratensiune 10 kV;
- Se diminuează numărul proceselor de ferorezonanță ce apar la străpungerea izolației de fază în RED 10 kV;
- Crește durata admisibilă de lucru în RED 10 kV în regim de punere la pămînt;
- Micșorează riscurile în privința electrosecurității pentru personalul de deservire operativă la căutarea defectului de punere la pămînt;
- Valorile curenților de punere la pămînt în locurile de defect tind spre zero, fapt ce împiedică dezvoltarea regimului avariat de punere la pămînt în scurtcircuit bi- sau trifazat, astfel obținem minimizarea deconectărilor avariate a consumatorilor;
- Se exclud regimurile de supracompensare care conform normelor tehnicii exploatării impun valori stricte a acestor procese;
- Se reduc procesele de uzare a izolației liniilor electrice în cablu 10 kV fapt ce majorează durata de exploatare a utilajului.
În pozele de mai jos este prezentat utilajul care ne oferă posibilitatea de a savura din avantajele enumerate mai sus.