Comunicate de presă
Energia este viitorul! Solicităm clienților noștri adoptarea unui comportament responsabil în consumul energiei electrice pentru evitarea situațiilor de risc
De ce este indicat să reducem consumul?
Pentru că știm cu toții- criza energetică are impact major, pentru mulți consumatori casnici, economie și stat.
Este necesar să conștientizăm faptul că cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumăm.
Recomandăm clienților S.A. „RED-Nord” să reducă pe cât este posibil consumul de energie electrică, în special în timpul orelor de vârf 07:00-10:00 și 18:00-23:00!
Utilizarea masivă de către consumatori a mai multor dispozitive electrice simultan, în special în orele de vârf ale serii, poate conduce la suprasolicitarea rețelei de distribuție, cu consecințe grave, inclusiv scurtcircuite și incendii.
* Sfaturi pentru prevenirea situațiilor de risc:
* Nu conectați mai multe aparate simultan la aceeași sursă de electricitate;
* Nu utilizați prelungitoare cu stratul izolant deteriorat;
* Stabiliți prioritatea, succesiunea și durata conectării la rețea a aparatelor electrice de primă necesitate;
* Nu utilizați aparate electrocasnice improvizate sau artizanale pentru încălzirea încăperii, a apei sau pentru gătit;
* Optați pentru calorifere electrice eficiente, care permit setarea temperaturii, funcție ECO pentru un consum redus, cât și sistem de siguranță pentru copii. În același timp, evitați să folosiți caloriferul electric de la aceeași sursă de curent în care sunt incluse și alte aparate, astfel încât instalația de curent electric să nu să se supraîncălzească;
* Nu lăsați încărcătorul de telefon conectat atunci cand nu-l utilizezați;
* Folosiți la maxim lumina naturală;
* Înlocuiți becurile clasice cu cele de tip LED, ele consumă de până la 5 ori mai puțină energie;
* Optimizați consumul de energie electrică folosind modul de ecomisire al aparatelor electrice și evitând utilizarea modului stand-by.
Stă în puterea fiecăruia dintre noi să reducem consumul pentru a ne gestiona cât mai bine valoarea facturilor la energie și securitatea.