Comunicate de presă
S.A. „RED-Nord” pregătită pentru sezonul rece 2022-2023
La indicația directorului general, Romeo Lopotencu, luna octombrie a început cu verificări vizate de pregătirea pentru sezonul rece 2022-2023.
Oficiile raionale, municipal dar și cel central au fost vizitate și inspectate de către directorul tehnic, dl. Viorel Corbu, reprezentantul directorului general, dl. Iurie Neghină, dar și de echipa de specialiști din cadrul serviciului protecție și prevenire și a serviciului tehnic.
În această ordine de idei, a fost verificat echipamentul de protecție (ne referim la cel de iarnă) al angajaților, starea tehnică a clădirilor și, desigur modul de pregătire a unităților de transport (inspectarea caroseriei, a garniturilor de cauciuc, a anvelopelor și a uleiurilor/lichidelor tehnice).
Importanța inspectării este de a menține și de a păstra la nivel securitatea muncitorilor, dar și asigurarea calității, operativității de îndeplinire a sarcinilor pe timp favorabil sau nefavorabil.