Comunicate de presă
Examinările anuale S.A. RED-Nord pentru echipa noastră electrică
La S.A.RED-Nord, punem mereu accent pe siguranța și pregătirea continuă a personalului nostru. Anual, organizăm examinări pentru echipa noastră care lucrează cu instalații electrice, având ca scop principal reîmprospătarea pregătirii teoretice și evaluarea atitudinii profesionale în domeniul mentenanței și service-ului instalațiilor electrice.
Examinarea implica susținerea a patru teste esențiale:
- Norme de securitate la exploatarea instalațiilor electrice
- Norme minime de exploatare a centralelor și rețelelor electrice
- Acordarea primului ajutor medical
- Norme antiincendiare
Scopul examinării constă în verificarea capacităților profesionale ale angajaților și evaluarea nivelului lor de cunoștințe referitoare la prevederile documentelor normativ-tehnice, legi, norme, regulamente și instrucțiuni privind securitatea și sănătatea în muncă, exploatarea tehnică a instalațiilor electroenergetice, și abilitatea de a le aplica în practică.
La S.A.RED-Nord, investim într-un mediu de lucru sigur și într-o echipă bine pregătită pentru a asigura calitatea și securitatea serviciilor noastre.