Comunicate de presă
Zona de protecție a liniilor electrice aeriene (LEA)
O parte semnificativă a liniilor prin care S.A. ”RED-Nord” distribuie energia electrică în casele dumneavoastră o constituie liniile electrice aeriene de tensiune joasă (0,4 kV) și medie (10 kV). Pentru ca distribuția energiei electrice să se producă în siguranță, este necesar să respectăm Zona de Protecție a LEA.
Ce reprezintă Zona de Protecție a LEA?
Zona de Protecție a liniilor electrice aeriene este o spațiu definit în jurul liniilor electrice, în care accesul este restricționat și monitorizat strict. Această zonă este importantă în prevenirea accidentelor, asigurarea distribuției eficiente a energiei electrice și, mai presus de toate, pentru siguranța dumneavoastră.
Zona de Protecție a liniilor este:
- LEA cu tensiunea de 0,4 kV – 2 metri
- LEA cu tensiunea de 10 kV – 10 metri
Încălcarea acestei zone poate duce la pericole grave inclusiv accidente, deteriorarea liniilor și întreruperea alimentării cu energie electrică. Este vital să înțelegem că aceste reguli au fost implementate cu un scop clar: protejarea vieții, menținerea funcțională a rețelelor și asigurarea alimentării cu energie electrică în mod sigur. Fiecare dintre noi are un rol de jucat în asigurarea acestor aspecte.
În Zona de Protecție a unei LEA, sunt interzise următoarele activități:
- Plantarea de copaci și arbuști
- Construirea de clădiri și structuri
- Staționarea vehiculelor
- Realizarea de lucrări de construcții sau reparații
- Aruncarea obiectelor în spațiul aerian al LEA
Zona de Protecție are rolul de a asigura și de a preveni incidentele/accidentele grave care ar putea apărea dacă regulile nu ar fi respectate. Încălcarea acestor reguli poate duce la sancțiuni administrative, de aceea e important să fim corecți și să respectăm aceste distanțe.
Fiți responsabili, respectați Zona de Protecție a LEA! Siguranța noastră depinde de fiecare dintre noi.