Directorul general al S.A. „RED-Nord”, domnul Iurie Beșliu, împreună cu alți reprezentanți ai sectorului energetic din Republica Moldova, a participat în perioada 24-25 noiembrie 2025 la Forumul de politici EU4Energy organizat de Agenția Internațională pentru Energie la Riga, Letonia. Evenimentul a reunit delegați ai țărilor din Parteneriatul Estic, ai Comisiei Europene, Comunității Energetice, NATO Energy Security Centre of Excellence și ai altor instituții internaționale.
Atelierul a fost dedicat consolidării securității energetice la nivel regional și s-a concentrat pe pregătirea pentru situații de urgență, protecția infrastructurii critice, modele de stocare strategică a resurselor energetice și dezvoltarea unor strategii eficiente de răspuns în caz de criză. Participanții au analizat experiențele recente din regiune și au discutat soluții practice pentru întărirea rezilienței sectorului energetic.
În cadrul evenimentului, participanții au avut ocazia să viziteze operatorul depozitului de stocare a gazelor naturale din Letonia, o experiență valoroasă pentru înțelegerea practică a modului în care este gestionată infrastructura critică de securitate energetică.
Forumul de politici s-a încheiat cu un apel ferm de consolidare a cooperării în domeniul pregătirii pentru situații de urgență, al coordonării reacțiilor la situațiile de criză și al protecției infrastructurii energetice, reafirmând importanța eforturilor comune pentru un sector energetic stabil și rezilient.







