Ştiri
Ce este o deconectare programată a energiei electrice?
O deconectare programată a energiei electrice reprezintă o întrerupere temporară și planificată a distribuției de energie, anunțată în prealabil de operatorul sistemului de distribuție, realizată cu scopul efectuării unor lucrări de întreținere, reparație sau profilaxie a rețelei electrice. Aceste lucrări sunt necesare pentru asigurarea unei funcționări sigure și eficiente a rețelei, precum și pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite de companie.
S.A."RED-Nord" informează consumatorii despre deconectările programate în mod public, cu cel puțin 3 zile înainte de data desfășurării lor. Informațiile sunt disponibile pe site-ul companiei, precum și prin intermediul altor canale de comunicare.
Informațiile privind deconectările programate pentru consumatorii casnici sunt difuzate prin mass-media (pagina web oficială, rețele de socializare sau ziarul ESP). Anunțul conține informații privind data, cauzele și durata întreruperii.
Consumatorii non-casnici cu putere contractată de 100 kW și mai mult, precum și producătorii de energie electrică sunt informați în scris (prin e-mail, sms, scrisoare, etc.), cu cel puțin 7 zile înainte de efectuarea lucrărilor.
În cazul întreruperilor programate realizate pentru efectuarea racordării sau reconectării instalațiilor electrice ale consumatorilor finali, informarea despre întreruperea poate fi realizată cu o zi înainte de aceasta.
Pentru informații suplimentare referitoare la deconectările programate ale energiei electrice, consumatorii pot suna la numărul Serviciului 24h/24h S.A. RED-Nord – 0231 24 201.
S.A.”RED-Nord” își cere scuze pentru eventualele inconveniențe cauzate de deconectările programate ale energiei electrice.