Ştiri
Secretara de stat a Ministerului Energiei în vizită la S.A. „RED-Nord”
Secretara de stat a Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu, responsabilă de digitalizare, a efectuat o vizită de lucru la S.A. „RED-Nord” pentru a analiza progresele realizate în cadrul proiectului de contorizare inteligentă.
În cadrul întâlnirii cu șeful oficiului Edineț al S.A. „RED-Nord”, Adrian Paladi, au fost evaluate rezultatele obținute și s-au stabilit pașii următori pentru accelerarea procesului de instalare a contoarelor. Un aspect important abordat în cadrul discuțiilor a fost organizarea eficientă a colectării datelor de pe fiderele de tensiune medie, element-cheie în depistarea volumelor exacte a pierderilor, dar și a cauzelor apariției pierderilor tehnologice sau comerciale.
Ulterior, directorul general al S.A. „RED-Nord”, Iurie Beșliu, a discutat cu secretara de stat despre măsurile necesare pentru optimizarea procesului de instalare și pentru valorificarea eficientă a datelor colectate.
Amintim că programul de instalare a contoarelor inteligente face parte dintr-un proiect mai amplu, implementat în parteneriat cu UNDP Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Italiei. Acesta are scopul de a construi o infrastructură energetică mai rezilientă, de a spori eficiența operațională și de a reduce dependența energetică, aliniind astfel sectorul energetic la standardele europene.
Mai multe detalii, pe link https://energie.gov.md/ro/content/consumatorii-municipiului-edinet-asigurati-cu-contoare-inteligente