Comunicate de presă
FOLOSIȚI RAȚIONAL ENERGIA ELECTRICĂ ÎN ORELE DE VÂRF!
Un consum echilibrat al energiei electrice aduce beneficii atât pentru reducerea costurilor dumneavoastră, cât și pentru buna funcționare a rețelelor electrice. Gestionarea atentă a consumului zilnic sprijină utilizarea eficientă a resurselor și menținerea echilibrului în sistemul electroenergetic.
În intervalele de vârf, 07:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00, solicitarea rețelei electrice este mai intensă. Din acest motiv, utilizarea rațională a energiei electrice în aceste perioade este importantă.
S.A. „RED-Nord” vă recomandă câteva măsuri simple pentru a optimiza consumul și a economisi energia:
- Organizați-vă activitățile zilnice astfel încât echipamentele ce consumă multă energie să fie folosite în afara orelor de vârf.
- Folosiți aparate electrocasnice cu cea mai înaltă clasă de eficiență energetică. Alegerea unor produse din clasa A poate contribui semnificativ la reducerea consumului de energie electrică.
- Evitați utilizarea simultană a electrocasnicelor cu consum mare de energie precum mașina de spălat, cuptorul electric sau fierbătorul electric pentru a reduce sarcina asupra rețelei electrice.
- Profitați de lumina naturală realizând activitățile ce necesită lumină intensă în timpul zilei și reducând utilizarea corpurilor de iluminat.
- Reglați termostatul la o temperatură confortabilă (20-22°C). O reducere de doar 1°C poate scădea consumul de energie cu până la 7%.
- Aparatele lăsate în priză continuă să consume energie. Stingeți luminile și scoateți din priză încărcătoarele și alte dispozitive când nu le folosiți.
Prin adoptarea acestor practici, fiecare dintre noi contribuim la echilibrarea consumului în rețea, prevenind suprasolicitarea acesteia și promovând o utilizare eficientă a energiei electrice.
S.A. „RED-Nord” – Conexiunea ta la energie!