Ştiri
S.A. „RED-Nord” efectuează instruiri la fața locului
Administrația S.A. „RED-Nord” este implicată, în mod practic și nemijlocit, în procesul de implementare a noilor tehnologii. Astfel, directorul tehnic al S.A. „RED-Nord”, dl Viorel Corbu, a făcut o deplasare în teren, unde au fost prezenți și specialiștii întreprinderii. La fața locului s-a desfășurat o discuție despre tehnologiile noi de montare a branșamentelor și, întrucât subiectul este de mare actualitate, numărul antreprenorilor care au luat parte la această instruire a fost cu adevărat impresionant.
Directorul tehnic, dl Viorel Corbu, a încurajat discuțiile și a stimulat antreprenorii să pună întrebări, pentru a identifica cea mai bună soluție de implementare, care ar avantaja cel mai mult consumatorul. Întâlnirea nu s-a rezumat numai la discuții, ci a fost bazată pe instruire practică, fiind analizate toate modalitățile de lucru.
Desfășurată într-o atmosferă amicală, această întrunire a fost o lecție temeinică și toate părțile interesate au conturat direcțiile de orientare a muncii către scopul principal al S.A. „RED-Nord” – satisfacerea nevoii consumatorului.